Cronica păsării-arc - roman structurat după rațiunea teatrului NOLiteratură

Cronica păsării-arc – roman structurat după rațiunea teatrului NO

Când am început să citesc Cronica păsării-arc am pornit la drum cu ceva prejudecăți, cumva îmi setasem nivelul de stranietate la care trebuia să mă aștept. Mare parte dintre punctele întrevăzute de mine au avut un fundament cât se poate de clar. A fost surprinzător să citesc și să descopăr că îmi pare structura romanului cât se poate de firească. Relația dintre personaje mi se părea incredibil de familiară, cumva știam ce urmează sau cum urmează să evolueze acțiunea. După vreo 50-100 de pagini mi-am dat seama că familiaritatea era teatralitatea pe care o resimțeam din fiecare pagină a romanului.

Există trăsături specifice teatrului occidental cât și ale teatrului japonez. Cel mai bine se conturează structura specifică spectacolului de teatru No. În primul rând nu ai cum să treci peste faptul că personajul principal Toru Okada și soția sa (Kumiko Okada) formează o relație tipică pentru teatrul No, soția este shite și el tsure. Sau Toru Okada este shite și May Kashara și celelalte personaje își joacă pe rând rolul de tsure, de intermediari între noi „spectatorii” (cititorii) și personajul principal shite. În relația shite- tsure înțelegem că sunt două forțe, una activă, adică shite, elementul mobil, cel care caută o rezolvare, care pune lucrurile în mișcare, cel care duce la bun sfârșit ce a lăsat în urmă neterminat într-o viață anterioară, este o fantomă în prezent. Pentru că elementul al doilea, cel pasiv, reprezintă de cele mai multe ori o simplă prezență, apare de-a lungul spectacolului ca intermediar între noi și shite.

Kumiko este shite dacă plecăm de la premisa că ea este cea care pune toată acțiunea în mișcare, plecarea și trecutul său plin de evenimente neterminate sunt cele două elemente care îl fac pe Toru să o explice pentru noi, să caute pentru ea o rezolvare, în ciuda faptului că este tot timpul prezent în acțiunea romanului singurul lui scop este să o aducă în față pe Kumiko, să pună în dezbatere fiecare lucru spus și făcut de ea. Totul pentru a o dezlega de o lume din care nu face parte (locul în care se retrage aproape de fratele ei). Pentru că ea este captivă precum shite într-o lume căreia nu îi aparține.

Dacă reducem prezența lui Kumiko la o idee, la un concept, o problemă de rezolvat, putem spune că Toru Okada este cel care joacă rolul lui shite. Iar celelalte personaje care gravitează în jurul lui este o suită de personaje care însumează categoria personajelor teatrului NO, tsure. Pentru că fiecare în parte contribuie la ieșirea din labirint a lui Okada, cel care de la începutul romanului este pus într-o altă dimensiune a existenței sale, o lume prin care are puterea să să ajungă la punctele magice ale existenței umane. Accesează porți care în trecutul său de om ancorat în miezul realității nu îi fuseseră accesibile.

Cred că cel mai reprezentativ eveniment este desfundarea fântânii. Un punct care îl eliberează de labirintul psihanalizei iubitei sale, povara neînțelegerii, a necomunicării este dizolvată. Moment în care personajul nostru creează reverberații în realitate după ce îl confruntă la un nivel mai degrabă oniric, supraontologic sau cel puțin suprasensibil pe fratele soției sale, Noboru Wataya. Un prim pas spre rezolvarea enigmei care o ține departe de el. După ce reușește să creeze această distanță între Noboru și soția lui eliberează și calea prin care se înfiripase fluxul dintre el și Kumiko.

Poate pe fondul unui orizont de așteptare creat după standarde occidentale rezolvarea în adevăratul sens al cuvântului este reîntâlnirea celor doi sau despărțirea definitivă, redată cu subiect și predicat și nu continuarea așteptării lui Kumiko. Dar în fond conflictul este rezolvat, important era ca enigma care o înconjura pe Kumiko să fie înlăturată. Rolul lui Okada este exploatat la maximum, scopul său de intermediar și de eliberator este atins, astfel dorința lui de a se reîntâlni cu soția sa este un aspect ce ține strict de fișa personajului, un detaliu care oferă o explicație asupra efortului depus neobosit sau am putea spune că este doar un pretext pentru întreaga lui aventură în ipostaza de salvator.