Amândoi mor la sfârșitLiteratură

Amândoi mor la sfârșit, romanul perfect cu cel mai mare spoiler

Am ajuns la cartea acesta datorită Irinei Stoica de la Irina citește unul dintre canalele mele preferate de booktube. Concursul a constat în exprimarea opiniei cu privire la informația conținută în titlul romanului (young adult). Trebuia să spunem dacă ne-am dori sau nu să fim anunțați de momentul în care urmează să murim și să motivăm alegerea. Am spus că da, pornind de la ideea că doar în situații limită reușim să ne descoperim adevăratele noastre idealuri. Amândoi mor la sfârșit este un roman scris de Adam Silvera și publicat în anul 2021 la Storia în traducerea Irinei Stoica. Prezintă o ultimă zi din viața a doi băieți tineri cu vârsta de 17 ani, aceștia trăiesc într-o lume în care există o companie al cărei serviciu este anunțarea zilei în care urmează ca oamenii să moară. O sarcină grea, un serviciu macabru tratat ca orice alt serviciu de call center, fapt ce m-a făcut ca prima dată să fi fost tentată să deschid recenzia cu faptul că am descoperit o distopie copleșitoare, însă lumea din carte este una ca a noastră cu singura diferență că există această posibilitate de a fi informat de ziua morții tale. Un fapt care îți dă timp să îți ei adio de la cei apropiați și să duci la capăt sau să încerci lucruri pe care nu ai avut niciodată curajul să le faci. Desigur s-a dezvoltat o întreagă categorie de piață care speculează stările emoționale ale oamenilor înștiințați de propriul sfârșit.

Chiar dacă este vorba despre un mare spoiler nu avem de-a face cu nimic care să ne distrugă plăcerea lecturii, cred că Silvera a reușit să îi facă operei sale un mare serviciu oferibd în titlul romanului și finalul său. Asta pentru că citești cartea acumulând mult mai multe informații, oferind poate aceeași atenție pe care o oferi și unui clasic, dat fiind că în ambele cazuri știm destul de multe despre acțiunea operelor și mai ales sfârșitul lor. Eu am pus un semn de similaritate între Amândoi mor la sfârșit și Anna Karenina, nu cred că e o surpriză pentru nimeni faptul că Ana Karenina moare la sfârșitul romanului, este o informație pe care o ai când începi lectura romanului scris de Tolstoi, ce ne interesează este modul prin care este construită acțiunea, cum anume se degradează starea psihică a unei femei din înalta societate care pare să aibă poate chiar mai mult decât și-ar fi dorit.

Așa că miza romanului depășește cu mult curiozitatea față de desfășurarea acțiunii, te interesează efectul unei astfel de realității asupra omului și poate și asupra societății. Cum se comportă omul în fața unui asemenea anunț? Se ajunge la un anume punct de disperare comună în care toți oamenii aleg să se sinucidă sau încearcă fiecare să evite un asemenea deznodământ pe cât de mult posibil? Ce efect are asupra unor tineri care sunt anunțați că au parte de o moarte prematură? Lista întrebărilor ar mai putea continua cu siguranță, oricâte ar fi întrebările cred că sunt rampe care te proiectează în meditații lungi și profunde, sunt întrebări care își au răspunsul în paginile cărții sau care te fac să pornești în descoperirea propriilor tale răspunsuri.

Am fost impresionată de maturitatea cu care au tratat toată situația cei doi adolescenți, cred că au parte de o maturizare precoce oricum, fiecare având un istoric cât se poate de complex și de tragic, faptul că teama nu a scos tot ce era mai rău din ei și că au dat dovadă de compasiune față de ceilalți și reușesc să se ridice deasupra timpului este ceva impresionant.

Întâlnirea celor doi pare să fie singurul scop cu adevărat important în viață, un scop pe care îl ating atunci când sunt puși în fața sfârșitului. Cred că ei reușesc să fenteze timpul, în ideea că reușesc să se regăsească pe ei înșiși prin intermediul relației pe care au împreună. Există o anume nostalgie și puritate invocată în fiecare decizie luată de cei doi. Reușesc să trăiască evenimente firești ale unei vieți care are timpul necesar desfășurării sale. Sunt foarte multe pasaje care prezintă cugetările omului în fața propriului sfârșit: „Păcat că viața nu ne lasă să o oprim, ca pe un ceas, când avem nevoie de mai mult timp”.

Ești condus printre ițele trăirilor din acele momente critice. Întâlnirea dintre Mateo și Rufus este portița deschisă spre singura lor șansa de a nu își irosi viața. Totul se întâmplă într-o singură zi, cel mai bine s vede în evoluția lui Rufus importanța ultimei zile din viață pentru că el trece de la dezinteres față de viață la dorința de a amâna cât mai mult posibil sfârșitul:

„Nu am mai avut chef să trăiesc, zice Rufus, uitându-se în altă parte. Și aș fi fost OK dacă m-aș fi dus și eu. Dar nu asta ar fi vrut părinții și sora mea pentru mine. E megaaiurea, dar faptul că am supraviețuit mi-a arătat că e mai bine să trăiești dorindu-ți să fii mort, decât să mori și să-ți fi dorit să trăiești pentru totdeauna.

p. 71
P. 304 în Amândoi mor la sfârșit de Adam Silvera tradus de Irina Stoica, Storia, București, 2021