Literatură

Abecedarul unei prietenii reale. „Prietena mea genială” de E. Ferrante

Am terminat de curând primul volum din tetralogia Elenei Ferrante, L’amica geniale (Prietena mea genială), o lectură cât se poate de plăcută, un stil lin și poetic într-o traducere exemplară a Ceraselei Barbone din limba italiană, Pandora M, 2015, București. De mult nu am găsit atât de multă lejeritate în exprimare, atât de multă sinceritate și împletire perfectă a implicării și detașării unui autor sau autoare față de textul său. Elena Ferrante pare să spună cititorului cum a reușit să ajungă ceea ce este prin intermediul unei prietenii. Ești tentat(ă) să crezi că este vorba despre ceva pur autobiografic, nu știi dacă ai în fața ta o carte confesivă, ca un fel de jurnal care pare să fie scris pentru scriitoare ei și atât, sau este vorba despre o carte de ficțiune, un roman scris pentru ochii analitici străini. Pare să fie un prim pas spre elucidarea unei enigme. O descifrare a propriei persoane prin intermediul rememorării vieții sale mai degrabă. Alteori pare să fie un fel de împărțire a aceleiași persoane, iar personajele principale (Elena și Lila): fata bună care urmează totul ca la carte și fata rea care preferă să exploreze lumea cu toate riscurile posibile apărute în cale, par să fie una și aceeași persoană văzută din perspective diferite, urmând firul a două vieți posibile. Contemplarea și acțiunea. Elena Greco este un copil crescut într-o suburbie din Napoli în cadrul unei familii modeste. Mediul în care se dezvoltă este unul cât se poate dur. Familiile depun eforturi mari pentru a-și asigura subzistența.

Primii pași în viață alături de Prietena mea genială

Pe scurt școala nu e tocmai prioritatea numărul unu a fetelor, de fapt nici pentru băieți nu este atât de importantă. Scopul universal al familiilor din cartier este să scape de sărăcie și studiile necesită sprijinul financiar al întregii familii, urmând studiile rezultatul este că ajungi doar să pierzi bani. Fetele pot cel mult să găsească oportunitatea îmbogățirii prin căsătorie, un mai bun scop în viață… Învățătoarea este cea care îi asigură Elenei Greco posibilitatea de a ajunge la liceu (iar de aici chiar să facă studii superioare, probabil rămâne de văzut în celelalte trei volume ale tetralogiei: Povestea noului meu nume, Cei care pleacă și cei care rămân și Povestea fetiței dispărute). Diferența dintre Elena Greco și Lila (Raffaella Cerullo) este făcută tocmai de implicarea diferită a familiei și mai puțin de capacitatea și ambiția celor două fete luate în parte. Mediul în care cresc este unul cât se poate de dur și poate doar inconștiența sau mai bine spus inocența specifică vârstei salvează ceva din ele, mai mult din Elena. Sunt la vârsta la care încă mai pot lua lucrurile strict așa cum sunt, fără să caute semnificații mai profunde.

„Când ești pe lume de puțin timp, e dificil să înțelegi care sunt dezastrele de la originea sentimentului nostru de dezastru, poate că nici nu simțeam această nevoie. (…) Cei mici nu știu semnificația lui ieri, a lui alaltăieri și nici a lui mâine, totul e asta, acum: strada e asta, scările sunt astea, asta e mama, ăsta e tata, asta e ziua, asta e noaptea”.

Fragment din roman, p. 23

Încă din primele pagini suntem anunțați de faptul că Lila este ambițioasă și perfecționistă, două trăsături care sunt pentru Elena (solitara rămasă în mare neînțeleasă de cei fin jurul ei) un fel de catalizatori. Și aici intervine un minunat aspect al legăturii dintre cele două, un aspect fiarte simplu și onest prezentat care reflectă foarte bine prieteniile care se leagă între fete și mai ales între femei. Este vorba despre competiția care în anumite cazuri începe să fie toxică. Aici pare să fie benefică mai degrabă pentru Elena în măsura în care se dedică studiului doar pentru a concura cu Lila, partea toxică se manifestă în ce o privește pe Lila până la vârsta adolescenței, la Elena la vârsta adolescenței are un efect negativ. Competiția pentru bărbați este un subiect delicat în principiu, un subiect tabu poate… Îmi place că Elena Ferrante nu iartă pe nimeni și prezintă o realitate ne cosmetizată, un aspect pentru care trebuie să îi acorzi meritele în ce privește sinceritatea, cu atât mai mult pentru faptul că are un stil poetic, dedicat esteticii, reușește să integreze foarte bine trăsăturile relației dintre cele două fete, femei în devenire.

Un mediu care știrbește din capacitatea celor două fete, chiar dacă Elena este cea care reușește să își continue studiile sunt alte aspecte ale vieții sale care au de suferit. În Lila va descoperi mai târziu Elena manifestarea năzuințelor proletariatului, vede asprimile care străbat orizontul omului simplu, omului mediu care se străduiește să își depășească condiția financiară, precaritatea resimțită la nivelul cel mai de jos al piramidei lui Maslow, cu timpul Lila ajunge să creadă în ce cred părinții ei limitați de munca pentru supraviețuire și atât. Când se pune problema continuării studiilor răspunsul pentru Lila este unul mai mult decât vehement.

„Nu știu ce s-a întâmplat într-o după-amiază. Vara stăteam afară până la ora cinei. De data aceasta Lila nu se arăta, m-am dus s-o strig sub fereastră ei care era la parter. (…) Pe ferestre se auzea o napoletană vulgară și vacarmul de obiecte sparte. Aparent, nu diferea cu nimic de ce se întâmpla acasă la mine. (…) În realitate era o diferență substanțială. Tata se stăpânea chiar și când era nervos, devenea violent în surdină, nelăsându-și vocea să izbucnească chiar dacă i se umflau oricum venele de la gât și îi luau foc ochii. Fernando în schimb, urla, spărgea lucruri și furia i se autoalimenta, nu se putea opri, dimpotrivă, tentativele soției lui de a-l potoli îl făceau și mai furibund și, chiar dacă nu era supărat pe ea, sfârșea prin a o lovi. Așadar, o strigam pe Lila insistent ca să o scot din manifestarea aceea violentă de țipete (…) Brusc țipetele au încetat și, după câteva clipe, prietena mea a zburat pe fereastră, a trecut peste capul meu și a aterizat în spatele meu pe asfalt”.

pp. 76-77

Prin ochii Elenei Greco reușim să privim spre ceilalți, să punem la îndoială și propriile noastre decizii, chestionează foarte mult asupra problemei emancipării femeii dar asta fără să o spună în mod direct. Simți undeva spre finalul romanului că are frustrări cu privire la șansele diferite în viață, o discrepanță creată pe diferența de sex. Faptul că bărbații dau tonul în familie, că soarta fiicelor depinde sprict de tată, că doar capacitatea de înțelegere și blândețea taților pot salva fetele de la o căsătorie prematură spune mai mult decât orice alt eseu filosofico-social sau manifest feminist. Prezintă totul așa cum este sau a fost cu luciditatea omului împăcat cu sine și trecutul său. Cred că romanul rămâne la răspântia dintre literatură clasică și Young Adult, faptul că poate să păstreze o anume simplitate într-un păienjeniș de literatură cu mize serioase și un stil scriitoricesc preponderent poetic este absolut remarcabil, sper să ajung cât mai curând la varianta originală cel puțin a primului volum din tetralogie.

Am achiziționat cartea de la târgul cărții, cu un preț de până în 30 de lei, plănuiesc ca la restul volumelor să ajung prin intermediul Bibliotecii Metropolitane din București. întreaga tetralogie se poate găsi în diverse librării la prețul de maxim 130 de lei.

arhiva personală