Artă

Reprezentările mitului tragic al Antigonei în operele de artă

Reprezentările mitului Antigonei în artă pornesc de la principala sursă care ne-a parvenit până în zilele noastre, este vorba despre tragedia omonimă scrisă de Sofocle, unul dintre cei trei mari tragedieni ai lumii grecești antice (alături de Eschil și Euripide). Tragedia Antigona a lui Sofocle este o continuare a parcursului tragic a lui Oedipus, care este exilat din Teba de cei doi fii ai săi, Eteocle și Polinice, care stabilesc la început să împartă tronul moștenit de la tatăl lor, urmând ca fiecare în parte să își revendice dreptul de stăpânire prin alternare câte un an în parte. Cu toate acestea, după ce Eteocle își încheie primul său an de stăpânire refuză să îi cedeze pentru un an tronul fratelui său.

Polinice contracarează decizia fratelui său pornind un atac cu o armată formată și cu sprijinul regelui din Argos . Antigona intervine și îl roagă pe fratele ei Polinice să renunțe la atacul plănuit împotriva fratelui lor, însă Polinice nu renunță. Armata Argive își pornește atacul împotriva Tebei, ajutată de cei șapte eroi menționați în cea de-a treia tragedie din trilogie scrisă de Eschil despre neamul labdacizilor. Cei doi frați se ucid reciproc, armata Tebei este înfrântă, iar Creon, cumnatul lui Oedip preia conducerea, acesta decretează că trupul lui Polinice nu se va bucura de o înmormântare firească (cea mai mare pedeapsă a grecilor), fiind lăsat să putrezească pe câmpul de luptă.

Duelul dintre Eteocle și Polinice de Giovanni Silvagni, 1820, secolul al XIX-lea, ulei pe pânză. Sursa: thought.com

Reprezentările tragediei Antigonei și ale labdacizilor în artă

Antigona și sora ei Ismena rămân ultimele moștenitoare ale neamului labdacizilor, aceștia își pierd toți membrii familiei lor, atât părinții cât și cei doi frați. Tragedia lui Sofocle se deschide cu un dialog dintre cele două surori. Antigona o roagă pe Ismena să se vadă cu ea în secret pentru a-i spune despre planul lui Creon, de a nu-l îngropa și prin urmare de a nu-l cinsti pe așa cum se cuvinte pe Polinice.

„Antigona: Cinstirea-ngropăciunii Creon datu-i-a/ Doar unuia dintre frați, dar puse-opreliște/La-ngropăciunea celuilalt… Eteocle/ Pre legi și datini fost-a îngropat, slăvit/ Să fie sub pământ și printre morți!/ Dar auzit-am că cetății s-ar fi dat/ Porunci ca bietul frate-său Polinice/ Nu fie jălit, nici îngropat! Zvârlit/ Să-i fie stârvul, făr` de lacrimi, făr` mormânt!/ De păsări cu nesaț să fie cronțănit!…”

Fragment din Antigona, traducere de George Fotino
Reprezentările tragediei Antigonei și ale labdacizilor în artă
Cei şapte împotriva Tebei de Anne-Louis Girodet de Roucy Trioson

Ismena, spre deosebire de sora ei Antigona pare să nu fie la fel de afectată, acest lucru se datorează firii ei mult mai temătoare și modeste, nu vrea să riște ca unchiul ei Creon să se înfurie pe ea, refuză să o ajute pe Antigona să îl înmormânteze așa cum se vine pe fratele lor. În ciuda faptului că a încercat să-i insufle aceeași decizie și surorii sale, Antigona s-a înfuriat și mai mult spunându-i Ismenei că nu se teme de nimic pentru că mai rău decât moarte este moartea lipsită de onoare.

Reprezentările mitului tragic al Antigonei în operele de artă
Antigona și Polinice, Lytras Nikephoros, sursa: Wikipedia

Pedeapsa Antigonei

În dimineața imediat următoare când soarele răsărise trupul lui Polinice este îngropat atât cât să permită ajungerea sufletului său în lumea celor morți. Un soldat descoperă terifianta faptă și se duce la Creon să îl anunțe, tocmai când depunea jurământul în fața înțelepților Tebei că își va onora rolul său de conducător. Creon îi poruncește să afle numai decât cine este vinovatul.

Soldatul s-a dus din nou spre locul în care fusese parțial îngropat trupul neînsuflețit al lui Polinice, așteptând ca făptașul să reapară pentru a-și duce planul la bun sfârșit. Antigona este prinsă și dusă în fața lui Creon, acesta șocat ascultă mărturia sinceră a nepoatei sale care îl sfidase crezând că încălcarea legilor date de zei este mai degrabă de condamnat, decât încălcarea legilor oricărui om aflat la conducere. Sofocle prezintă o versiune în care și Ismena vrea să fie părtașa condamnării surorii sale dar Antigona îi spune să se salveze și să își asume întreaga vină și pedeapsa primită.

Antigona condamnată la moarte de Creon, Giuseppe Diotti

Chiar dacă inițial Creon luase decizia de-a o ucide și pe Ismena acesta își amintește e caracterul ei ingenuu și o eliberează. Pentru a nu se face vinovat în mod direct de uciderea propriei sale nepoate, decide să o expulzeze din cetate și să o închidă undeva departe în deșert într-o peșteră. Loc în care ar fi trebuit ca zeii lumii morților să o salveze de la moarte din moment ce le urmase poruncile lor.

Dacă la început cetățenii Tebei nu s-au opus deciziei lui Creon de a o ucide pe Antigona aceștia încep să empatizeze cu ea. Creon începe să se îndoiască de decizia lui doar când oracolul orb Teiresias, care îi spusese că tratamentul aplicat trupului neînsuflețit al lui Polinice nu este potrivit, insistă din nou asupra deciziei care ar putea mânia zeii. Moment în care Creon ia decizia să construiască un mormânt pentru Polinice și să o elibereze pe Antigona, care se spânzurase în peșteră. Fiul lui Creon se sinucide la rândul lui de durere, Antigona fiind logodnica lui.

3 răspunsuri »