Satyricon și începuturile romanului occidental. Moștenirea și influența lui Petronius.Istorie

Satyricon și începuturile romanului occidental. Moștenirea și influența lui Petronius

Satyricon este o satiră scrisă în limba latină de către Titus Petronius Niger, istoricii speculează că ar fi fost scrisă undeva prin anul 49 p. Chr.. Petronius a trăit în epoca împăratului Nero, fiind chiar unul dintre consilierii săi, îl ajuta în materie de petreceri sau orice altceva ținea de extravaganță și lux. Importanța satirei rezidă în faptul că este o capodoperă din punct de vedere stilistic dar și pentru că anticipează forma romanului așa cum o cunoaștem astăzi, privită cu un ochi asincronic putem identifica multe din caracteristicile romanului postmodern. Petronius însuși este amintit mai degrabă pe fondul acestei satire și mai puțin pentru importanța persoanei sale în istorie sau pentru influența sa în viața lui Nero.

Satyricon – anticipează romanul occidental

În ciuda faptului că viața lui Petronius a fost una plină de evenimente fabuloase istoria l-a păstrat pentru opera lui. Astăzi este amintit pentru capodopera sa, Satyricon, una dintre primele lucrări ale lumii vechi despre care se poate spune că urmează o structură romanescă. Așa cum probabil era de așteptat o parte din lucrare nu s-a păstrat de-a lungul timpului ceea ce pare să creeze și o mică ambiguitate cu privire la paternitatea sa. Există istorici care nu îi atribuie lui satira Satyricon.

Subiectul satirei are în vedere reprezentarea temei degradării societății romane și influența nefastă a banilor asupra familiilor, reliefată prin intermediul unei aventuri a trei aventurieri: Encolpius (naratorul, un renumit gladiator al acelor vremuri), Giton (iubitul și sclavul lui Encolpius) și Askyltos ( fostul iubit, actualul prieten și rival al lui Encolpius, amândoi se luptă pentru iubirea lui Giton). Cea mai cunoscută secțiune a lucrării care supraviețuiește este Cena Trimalchionis. Oferă o descriere minunată a unei petreceri făcută de un fost sclav Trimalchio, care acum este foarte bogat.

Secvență din Satyricon de Federico Fellini, 1969

Mulți cred că Petronius a batjocorit ceea ce el a perceput drept pretențiile clasei oamenilor liberi de puțină vreme. Care formau o parte din curtea lui Nero , împăratul unei societății romane aflată în decădere morală. El îi înfățișează pe foștii sclavi în ipostaza unor oameni foarte vulgari, ipocriți și fără bun gust. Mulți comentatori cred, de asemenea, că Petronius îl satirizează pe Nero, făcând referire la vulgaritatea și insipiditatea lui. Limbajul folosit în roman este remarcabil iubitorii de literatură citesc încă acest roman episodic, în special faimosul Banchet. Lucrarea reprezintă o sursă neprețuită de informații despre viața socială a Romei din secolul I p. Chr.

Influența Satyriconului ajunge departe, într-una dintre cele mai faimoase și aclamate opere de literatură din secolul al XX-lea. În figura lui Trimalchio – un sclav eliberat, ca vrea să câștige respectul înaltei societăți în care a intrat – romancierul F. Scott Fitzgerald a văzut un prototip pentru figura misterioasă a „noilor îmbogățiți”, figuri precum cea a lui Jay Gatsby, din romanul său recunoscut la nivel internațional: The Great Gatsby. De fapt, unul dintre titlurile originale ale lui Fitzgerald pentru roman face ca această comparație să fie îndreptățită: Trimalchio in West Egg (și în altă parte, pur și simplu, Trimalchio). În cele din urmă, desigur, Fitzgerald a ales titlul mai direct pentru romanul său, însă o versiune a romanului care poartă primul titlu a fost publicată după moartea sa. O lucrare puțin mai recentă, mult mai mult inspirată de Satyricon, este adaptarea filmului de către cunoscutul cineast Frederico Fellini, cunoscut sub numele de Fellini Satyricon.

Petronius a fost o figură importantă în domnia lui Nero. A fost un curtezan important și un estet care credea că gustul și frumusețea erau mai importante decât datoria. Dacă, după cum se crede, a fost autorul lucrării Satyricon, Petronius a fost unul dintre primii romancieri din lume și opera sa a influențat dezvoltarea genului și a artiștilor la câteva secole după moartea sa.

Scurtă biografie a autorului – Petronius și Nero

Petronius este amintit ca unul dintre primii romancieri ai Occidentului, fiind o figură culturală de o importanță mare printre contemporanii săi. Influența sa s-a manifestat în timpul domniei lui Nero, s-a bucurat de aprecierile împăratului îndrăgostit de arte dar tot el este cel care îi va aduce și moartea. Sursa principală a biografiei sale este o altă personalitate fascinantă, Tacit. Pe baza documentelor care au făcut față trecerii timpului s-a putut deduce faptul că a fost unul dintre membrii elitei bogate romane și în epoca respectivă oamenii se așteptau ca cei de teapa lui să ocupe importante posturi militare și politice.

Sursa: The Guardian

În ciuda acestora lucruri Petronius a fost un mare petrecăreț dedicând foarte mult timp multor activități care îi produceau plăcere dar (din fericire) a pus accentul și pe artă. Lipsa lui de seriozitate nu l-a împiedicat să prospere în domeniul politic, a fost guvernator provincial al Bitiniei și a fost chiar consul în 63 p. Chr.  a dat dovadă de inteligență demonstrând ca are multe capacități, dar acest lucru nu a durat prea mult, recidivând în beții și un regim de viață promiscuu.  

Sfârșitul lui Petronius

Titlul său de consul i-a atras atenția lui Nero. Împăratul și consulul în timp au descoperit că purtau aceeași dragoste față de lucrurile rafinat, în mod special față de arte. Nero la introdus la scurt timp pe fostul consul în cercul de la Curte. Petronius era un om cultivat și a reușit să câștige o anume autoritate în domeniul artei devenind influent în viața împăratului, care l-a pus în funcția de „arbitru al eleganței”, Cuvântul lui fiind decizional în aspectele legate de gust și artă de la Curte. Pe măsură ce Petronius era din ce în ce mai apropiat de Nero, amândoi se afundau într-o viață din ce în ce mai desfrânată și devenea din ce în ce mai instabil și mai crud. Mulți au devenit invidioși pe relația strânsă dintre ei și s-au temut că ar putea deveni mult prea puternic la Curte.

Sursa: earlyworldhistory

Invidia celorlalți a dus la sabotarea lui Petronius. Potrivit lui Tacit în anul 66 d. Chr., șeful Gărzii Pretoriene l-ar fi mințit pe Nero că Petronius intenționează să-l ucidă. De fapt nu exista niciun complot și Petronius nu avea nici cea mai mică intenție să facă ceva care să ducă la asasinarea lui Nero. Suspiciunile lui Nero au trecut mai departe de prietenia care îl lega de Petronius și a dat ordin să fie reținut la Cumae, unde este acum Napoli. Petronius a decis să se sinucidă, tot Tacit ne spune că și-a tăiat venele apoi i-a pus pe sclavii săi să le lege pentru a întârzia momentul morții, timp în care ar avea timp să își ia rămas bun de la prieteni și familie. Ultimele ore din viață le-a petrecut alături de prieteni, citind poezii și ascultând muzica lui preferată.

2 răspunsuri »