Literatură

„Să ne fie la toți la fel de rău” de Adrian Schiop. Romanul despre care nu voi reuși să scriu

Să ne fie la toți la fel de rău, publicat de Adrian Schiop la Nemira anul acesta, avea să înfrunte reputația de autor de renume al literaturii române contemporane. O reputație greu de ținut pe umerii unui roman care nu are un aport de narațiune care să nu ne vorbească despre o lume pe care Adrian Schiop a conturat-o mult mai bine în Soldații. Poveste din Ferentari. Este o carte despre care inițial mi-am propus să nu scriu dar entuziasmul și nerăbdarea care m-au făcut să-mi cumpăr atât de repede cartea meritau și ele o replică… Problema nu este că aș fi vrut să îmi povestească mai multe despre ceva ce știam sau că aș fi vrut să mă șocheze prin noutatea subiectului ales, problema este că scriitorul s-a grăbit. Asta e problema, cel puțin din punctul meu de vedere.

„Să ne fie la toți la fel de rău” de Adrian Schiop. Romanul despre care nu voi reuși să scriu

Am înțeles mesajele și chiar apreciez faptul că a subliniat încă o dată cât de greu este să te păstrezi pe linia independenței când principala ta meserie este de scriitor. Într-adevăr e greu să trăiești din scris, dovada faptului că Adi, același protagonist din Soldații este nevoit, după ani de experiență și de muncă și dedicare, să se întoarcă din nou la părinți (cum face și în Soldații) pentru că viața de unul singur în București însumează costuri prea mari, chiar dacă ne spune că acum a reușit să își cumpere o casă. E adevărat că România nu îți oferă libertatea socială de care ar trebui să te bucuri după decenii de viață și că modul în care a fost și este gestionată pandemia lasă de dorit. Și cu toate acestea mi se par că vorbăria prietenei asistente este în definitiv vorbărie. Probabil genul ăsta de discuții se poartă în prezent la bere prin terasele și cârciumioarele de cartier. Lungi, supărate și fără capăt, coadă, concluzie, în definitiv fără sens.

„Să ne fie la toți la fel de rău” de Adrian Schiop. Romanul despre care nu voi reuși să scriu

Autorul reușește totuși să scrie cu o luciditate și mai mare față de romanul precedent. În ideea că vinde poeticul pe un discurs, dacă nu existențialist, cel puțin cu valențe existențialiste. Cu opriri asupra nevoii omului de oameni și mai ales de afecțiune. Relația pe care o are cu polițistul ajunge să se transforme din nevoie în pură resemnare. Printr-un calcul rapid ajunge la concluzia că nu este în măsură să aibă pretenții. Motiv pentru care noul iubit Florin, un polițist pe care l-a găsit pe o aplicație de date gay este mai mult decât ar fi trebuit să își dorească. În definitiv nu are alte variante.

Fondul pe care se încheagă acțiunea romanului este anul pandemic 2020 și de aici aș putea înțelege pe deplin nevoia lui de static. Cred că asta salvează romanul, faptul că autorul reușește să construiască personaje. În cazul lui Florin se descurcă foarte bine, îi creează un trecut care să îi justifice evoluția și caracterul său dominant.

„Problema cu Florin era că povestea rar întâmplări de la muncă şi de obicei chestii de o banalitate cruntă; cu tot spiritul lui de observaţie şi memoria de elefant, n‑avea ochi pentru comedia umană, relaţii de putere, mâncătorii, şefi abuzivi, colegi şmecheriţi – ce vorbim, şi un câine de stână ar fi venit cu poveşti mai interesante de la job… Acuma, ce ştiu, e posibil şi ca omul să nu fi prins destulă încredere încât să se deschidă şi pe partea asta. Una peste alta, omul ar fi trebuit să pice la casting – dar m‑a prins vulnerabil; deşi în pat a performat excelent, after ar fi trebuit să‑i strâng călduros mâna, să‑l privesc adânc în ochi, să‑i mulţumesc din suflet pentru nopţile de neuitat pe care mi le‑a oferit – şi să caut alt personaj.”

Să ne fie la toți la fel de rău, Adrian Schiop, Polirom, 2021.

O altă reușită în ce privește cartea este cea legată de formarea identității sexuale. Am apreciat mereu degajarea și prezentarea acestui aspect firesc, așa cum trebuie, fară prețiozitatea pusă mereu în jurul „nevoii educației sexuale“. Este interesant de urmărit evoluția lui Florin paralel cu cea a fiului Andreei. Fiecare în parte cu propriul său mediu și propriile sale probleme. Mi s-a părut foarte interesantă atitudinea asistentei față de fiul ei. Modul în care reușește să gestioneze eficient problemele fiului și mai ales disponibilitatea de a face continuu ceva pentru a-l ajuta în viață și carieră. Cumva tragi-comic la un moment dat spune că plătește psihologul fiului ei pentru a-l învăța cât este el de important și cât este ea de vină pentru toate problemele și defectele lui. Poziția ingrată a părintelui care încearcă să facă ceva pentru copilul său și rezultatul lamentabil.

Când a ajuns să‑mi povestească despre cum a trebuit s‑o identifice la morgă pe maică‑sa, dispărută de acasă de trei zile, plângea țăndări de beat în pat, cu mâinile sub cap. Şi că după moartea maică‑sii l‑au luat gândurile negre, dar a ținut în el și a dat în OCD, nu pleca din casă până nu verifica de trei ori gazul apa lumina, iar la muncă pistolul, să aibă piedica pusă. Nu, a ținut în el și n‑a povestit nimănui prin ce‑a trecut, să nu pățească ca băiatul ăla de la Circulație, căruia i‑au luat pistolul.

Am avut imboldul să mă ridic și să‑l iau de după umeri sau să‑l mângâi pe cap – și chiar am făcut‑o, timid și ezitant, și el m‑a mârâit să nu‑l mai mângâi pe cap, că nu e câine. Şi, redevenind brusc lucid, a zis că nici să dea o cârcă de bani la psiholog nu‑i convine, ăștia te belesc de bani odată ce intri pe mâna lor. Plus că povestesc între ei mai rău ca femeile, o să spună la alt coleg care o să spună la alt coleg și uite așa o să ajungă și la urechile vreunui psiholog de la Inspectorat.

Să ne fie la toți la fel de rău, Adrian Schiop, Polirom, 2021.

Personal nu am fost impresionată de recentul roman al lui Adrian Schiop. În ideea că nu m-aș hazarda să spun că se află pe liste mea de recitit, cum sunt romane precum Maestrul și Margareta sau Noapte de Sânziene și Un veac de singurătate. Spunea cineva că e un fel de continuare a Soldaților, tot ce se poate. Dar cartea merită să fie citită pentru dezinvoltură pentru analiza oferită anului negru 2020 și pentru substratul tragi-comic, regăsești un umor care îți poate crea o experiență cât se poate de plăcută.