Filosofie

Nae Ionescu – scurtă introducere, ideile din fișe de lectură

Nae Ionescu pentru mine a fost o revelație, am aflat de el destul de târziu, nu pot spune sigur în ce an de facultate eram, cert este că absolvisem liceul de cel puțin un an de zile când l-am descoperit. „Vinovatul” a fost Mircea Eliade. Poate părea destul de ciudat faptul că acest articol debutează cu o referire la Mircea Eliade dar atunci când un român face referire la Nae Ionescu sau la Giovani Papini, tind să cred că a ajuns la ei prin intermediul lui Eliade, intelectualul interbelic care avea „mintea enciclopedică” și care, de cele mai multe ori, era singurul autor studiat în liceu și reușea să ne pună mintea în mișcare.

Urmând exemplul lui Eliade, citindu-l pare că putem păcăli timpul, dacă încercăm să ajungem la „sursele” lui. La Nae Ionescu nu aș fi ajuns cu siguranță dacă nu aș fi pus mâna pe Memoriile sale. Imediat ce am reușit să mă dezmeticesc din toată atmosfera jurnalului interbelic, în care prezintă întreaga sa viață din România, de până în 40 de ani, am început să vrea să aflu mai multe despre Nae Ionescu, pe care îl mai întâlnisem de fapt și la Jeni Acterian, Petre Țuțea sau Constantin Noica și Emil Cioran dar nu fusese prezentat mai pe larg și nu reținusem figura lui atât de importantă pentru generația ’20 sau generația trăiristă. Cercetând m-a fascinat și am aflat că a fost cel care a pus bazele mai multor discipline în România. Am convingerea că fără cursurile sale de filosofia religiei, Mircea Eliade, nu ar fi ajuns un nume important în studiul istoriei și filosofiei religiilor.

Nae Ionescu și teoria cunoștinței

Nae Ionescu se naște la data de 16 iunie 1890 în Brăila, acesta a fost un important filosof și jurnalist român din perioada interbelică. Despre el se spune că a fost un adept al trăirismului, ceva ce am putea asimila cu termenul de existențialism într-un vocabular filosofic contemporan. Mișcare pornea, ca în cazul existențialismului, de la filosofia vieții care îi are pe Kierkegaard, Nietzsche, Spengler etc. Teoria cunoștinței este de fapt o antologie de cursuri adunate de studenții săi. Acestea au fost litografiate Constantin Dumitrescu după notele stenografiate de Tudor Ionescu și Floru Andronic. Antologia este, se poate să mă hazardez, dar cred că este o introducere în filosofie. Chestionează cele mai importantă concepte din metafizica occidentală. Mie mi-a parvenit volumul de la Editura Anastasia care a fost publicat în București în anul 1996.În primul capitol, adică primul curs, denumit: Introducere în problematica Teoriei cunoștinței face departajarea între semnificația termenilor de filosofie și filosofare. Nae Ionescu specifică faptul că cei doi termeni ar trebui să fie același lucru numai că filosofarea reprezintă mai degrabă acea încercare de împăcare a omului cu sine. Este atitudinea spirituală prin care omul ajunge să chestioneze asupra existenței sale. Și, revenind, la termenul de filosofie, spune că este un obiect de studiu. Apoi abordează tema importanței teoriei cunoștinței în filosofie. Susține că întregește filosofia. În viziunea filosofilor până în secolele XVIII-XIX există realitatea în sine. Filosoful pornește cercetarea de la de secol XIX realitatea este una și neschimbată.

Mai departe oferă o perspectivă asupra unui alt concept important și anume adevărul. Și care este importanța lui în procesul de cunoaștere, desigur există multă arbitraritate în acest proces de cunoaștere a lumii. Iar toată această expunere se leagă mai apoi de definirea gnoseologiei despre care precizează că pentru ca: o gnoseologie sa fie o știință sau o disciplina a normelor ar însemna ca ea sa ne dea noua, sa ne indice cai de conducere, ar însemna ca ea sa ne spună daca cunoștința pe care o întrebuințăm noi este o cunoștința valabilă sau nu si sa ne spună cam cum trebuie sa lucram, pentru ca aceasta cunoștința a noastră să fie valabilă. Însă cea mai interesantă parte este, cred eu, cea în care dezbate aspra cogito-ului. Pe care îl delimitează între cogito cartezian- unde delimitează prin faptul că orice om ia în conștiința lui realitatea. Acesta cuprinde și operația reflexivă, pasivă-prin care doar luăm act că ceva există și atât. În cazul reflecției este vorba despre două procese de gândire prin care omul ajunge la realitate și reușește să mediteze asupra ei.Oricât de alambicată poate părea toată expunerea sau dezbaterea asupra filosofiei care se referă la cogito, în explicația lui Nae Ionescu reușești să ajungi mai aproape de semnificația conceptelor.

Pentru o mai bună înțelegere a gândirii sale și ale opiniilor sale legate și de legăturile sale cu mișcările legionare Roza vânturilor ne oferă multe detalii legate de omul Nae Ionescu, este o culegere de articole, unite și publicate din inițiativa lui Mircea Eliade. Pentru gânditorul Nae ionescu există: Curs de metafizică și Curs de istoria logicii, Tratat de metafizică, iar în Suferința Rasei Albe reușim să înțelegem mai bine care era conștiința unor intelectuali și oameni simpli din interbelic, se poate înțelege care a fost fondul pe care a putut să se nască ideologiile vremii.