sufletul-in-grecia-antica-si-viziunea-asupra-vietii-de-dupa-moarte.-1

Sufletul în Grecia Antica și viziunea asupra vieții de după moarte

Sufletul este mai departe de viziunea centrală a credințelor noastre contemporane, este un concept care a stat în primul rând la formarea societăților contemporane, marile civilizații ale lumii antice pornind de la relația dintre suflet și trup, stabilind un raport ierarhic între cele două, sufletul fiind considerat de toate civilizațiile antice mai important. Omul era obligat să își trăiască viața pentru a accede la o lume suprasensibilă la care se raporta prin prioritizarea a ceea ce avea să urmeze mai degrabă după moarte. Un fapt cel mai bine observat în civilizații antice precum Egiptul Antic sau chiar în cazul geto-dacilor, aceștia practicând și sacrificiul uman, cel ales fiind considerat un mare privilegiat.

Stephen Hawking dă peste cap legile Universului. Paradoxul care poate schimba viitorul omenirii

Celebra teorie legată de găurile negre a lui Stephen Hawking a fost confirmată recent de un grup de cercetători. Potrivit ei nivelul haosului din Univers influențează evoluția găurilor negre. Teoria fizicianului american a fost dezvoltată în anul 1967 pornind de la teoria relativității generale a lui Albert Einstein. […]